Echipa franceză Olympique Lyon a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), meciul amical disputat, sâmbătă, în compania formației scoțiene Celtic Glasgow, în prima partidă a turneului Emirates Cup din Londra.
Bastos, brazilianul care l-a ținut rezervă pe Dani Alves în primele partide de la Mondiale (Maicon a evoluat în apărare pe dreapta și era de așteptat ca jucătorul Barcelonei să joace pe stânga; până la urmă, Dunga l-a aruncat în luptă pe Dani Alves pe postul de mijlocaș dreapta), a avut o execuție fantastică, aducându-ne tuturor aminte de loviturile libere fabuloase ale lui Juninho. Mai mult, francezii și-au mărit avantajul pe tabelă, după reușita lui Novillo ’54, dar nu a fost de ajuns.
Scoțienii au avut 10 minute fantastice în final, când au punctat prin Hooper ’82 și Samaras ’89.
În cel de-al doilea meci al zilei, echipa gazdă a competiției, Arsenal, întâlnește formația italiană AC Milan. Duminică vor avea loc meciurile: AC Milan – Olympique Lyon și Arsenal – Celtic.
Vezi aici rezumatul meciului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER